Integrarea scolara si profesionala a surzilor (Reflectii pe baza unei lucrari de doctorat)

Integrarea, un demers al epocii in care traim, este impusa atat din perspectiva etic-umanitara, cat si din cea pragmatic-umanista. Cercetarile si practicile din domeniul dizabilitatii isi propun sa analizeze conditiile de optimizare a accesului indivizilor cu deficiente la educatie si la exercitarea, in conditii de egalitate, a drepturilor la o viata demna si deplina.

 Lucrarea ofera o perspectiva personala asupra integrarii persoanelor surde in comunitatea majoritara a auzitorilor, prin respectarea drepturilor celor dintai la asociere si comunicare in cadrul unor grupuri omogene lingvistic si cultural. Pentru ca, spre deosebire de celelalte grupuri de handicapati, surzii nu se percep pe ei insisi ca deficienti ci ca diferiti: ei au un alt cod in transmia mesajelor de comunicare: limbajul semnelor, in jurul caruia s-au structurat valori, obiceiuri si reprezentari specifice.

Copiii surzi, ca si adultii surzi, indiferent de gradul de surzenie, se simt securizati emotional in grupuri de similari. Integrarea copilului surd in scolile de masa, fara adaptari pentru comunicare (sisteme de amplificare selectiva a sunetului, cunoasterea de catre profesori a metodelor de predare la surzi, ajutor din partea colegilor in luarea notitelor ), dar mai ales fara suportul emotional al unor similari, nu poate duce decat la izolarea surdului si la respingerea lui de catre auzitori. Aceasta inseamna ca educatia surzilor presupune cu necesitate existenta scolilor speciale. Intrucat scoala, fie ea normala sau speciala, are aceleasi exigente: asimilarea culturii auzitorilor, iar maturizarea si constientizarea copilului lipsit de auz se face mai greu, el nerealizand cu usurinta necesitatea efortului pentru asimilarea unei culturi in care nu poate atinge performante in mod natural, se impune ca, pe langa adaptarile pe care le presupune scoala speciala (folosirea mijlaocelor vizuale de comunicare, concretizarea si exersarea mai indelungata a unor cunostinte si deprinderi etc.) o contributie fundamentala sa o aibă parintii acestor copii.

Prin cercetarea derulata, doctoranda evidentiaza faptul ca o reusita deosebita a copiilor cu deficiente de auz, atat in scoala, cat si in dobandirea unui statut profesional, este legata de implicarea sustinuta a parintilor, de sprijinul lor moral, emotional, dar si de ajutorul efectiv in pregatirea scolara, ca si de colaborarea scoala – familie. In fata unui parinte care are un copil cu deficiente de auz se aseaza sarcini suplimentare fata de cele ale parintilor copiiilor normali. Insa tendinta multora dintre parintii astfel incercati este aceea de a limita comunicarea cu copilul surd si de a lasa copiii mai mult in grija scolii, motivati fiind de lipsa limbajului comun de comunicare, sau de faptul ca scoala este la departare de casa, (scolile de surzi sunt putine pe harta tarii, iar uneori copiii vin acasa doar in vacante). Dar, in acest mod, copiii pierd niste etape in maturizarea lor, pe care nu le vor putea recupera mai tarziu, cand vor constientiza acest lucru, si cand se vor trezi fara educatia necesara care sa le permita accesul la un nivel adecvat de profesionalizare si de penetrare pe piata concurentiala a muncii (tendinta generala este ca adultii surzi sa fie asistati social). Facand constatari asupra unor copii care au avut multe reusite, in ciuda gradului profund de pierdere auditiva si a varstei timpurii de instalare a deficientei, doctoranda  pledeaza pentru responsabilizarea sporita a parintilor copiilor surzi, pentru antrenarea si implicarea in procesul de educatie a copiilor lor, prin colaborarea cu scoala, dar si cu alte institutii de educatie speciala pentru surzi. O atentie aparte trebuie sa acorde parintii in comunicarea copilului surd cu copiii auzitori din proximitate.

Pentru ca, in stadiul actual, perceptia generala asupra surzilor nu este inca una democratica, ei sunt priviti ca fiind altii, si nu semeni diferiti. Aici, opinam ca se impune o mai buna structurare a cadrelor institutionale si a celor asociative pentru parintii ai caror copii sunt deficienti de auz, care sa asigure posibilitatea ca parintii sa invete modalitati de interlationare cu copiii lor deficienti de auz: asigurarea testarii auzului de la maternitate, existenta unor unor specialisti care sa antreneze parintii in comunicarea cu copiii surzi, imediat ce se constata deficienta, asocierea parintilor cu probleme similare, informarea de catre medicul de familie asupra centrelor de educatie timpurie a copiilor deficienti de auz.

 Integrarea presupune de asemenea si schimbarea mentalitatii persoanelor normale fata de semenii cu o anumita deficienta. Acesta se poate realiza prin initiative diverse ca: furnizarea de cursuri de limbajul semnelor pentru auzitorii doritori, fie ei elevi, vanzatori, functionari, profesori etc., parteneriate intre scolile speciale si cele de masa; asigurarea de servicii educationale speciale pentru surzii in scolile de masa si din educatia postsecundara; situatii de integrare partiala a copiilor surzi in mediu scolar normal: la anumite ore, sau la anumite activitati extracurriculare, la care surdul si normalul isi pot gasi puncte comune in talente si preocupari similare.

Pregatirea generala a profesorilor trebuie sa contina si educarea de atitudini adecvate fata de persoanele cu dizabilitati. O persoana cu deficiente, asa cum sunt cele senzoriale de auz, asociate cu handicapul comunicarii, are nevoie de un cadru institutional al educatiei permanente, pentru ca greutatile de a face fata cerintelor unei lumi diferite pot sa descurajeze oricand un astfel de individ, care, prin lipsa auzului si deci a invatarii spontane si prin modalitatea preponderent vizuala de receptie a informatiei, are un vocabular mai redus, un nivel mai concret de intelegere a lumii, si de aici, un mod mai rigid de relationare. O integrare adecvata nu se opreste la nivelul scolii. Locurile de munca, la randul lor trebuie sa aiba adaptari specifice pentru persoanele surde, atat sub aspectul tehnic al comunicarii, cat si sub cel al relationarii auzitorilor cu persoana surda, care trebuie antrenata in activitati, in conversatii, incurajata si recunoscuta ca membru egal in colectivitate.